Trompetistul

Ritualul prostesc al conștiinței generale (unde conșiința generală NU a fost reperată, dar ritualul ei DA!) se înmagazinează în cea mai mică particulă a ei, individul, și ne oferă povestea unui trompetist care, pentru a-și câștiga un pic de existență, nu multă, scoate sunete la alt instrument. Ne-ar putea oferi, de asemenea, povestea altor meseriași aproape dispăruți, cum ar fi de pildă tapițerii care lipsesc afișe pe pomi, afișe care, probabil, dacă le vei urma, te vor conduce drept în curtea legătorului de arcuri și paie și tapițerii  marmanzii. Aceasta este povestea celui mai discret individ din societatea umană, cel al cărui rost pe lume e muribund. În fapt, este o poveste reală, inspirată dintr-un inteviu inedit, în ciuda modei de azi (ieșitul dintr-un comun ieșit din comun), nu cu cel mai de succes om de pe planetă, ci cu un om pur și simplu destituit. Destituit de nimeni, care nu și dat vreo demisie, dar destituit. Omul obișnuit. Interviul urmează să fie publicat într-un ziar important.

Reporter- Cum ați ajuns într-o fanfară?

Trompetist- Nu am fost suficient de bun pentru o orchestră.

R.- Ce înseamnă să fii bun la trompetă?

T.- Tenhnic, nu contează. Pentru mine, filosofic, presupun că să-ți pui suflarea în slujba sunetului. Trompeta, la propriu, se respiră. Nici măcar vocație nu mai e, ci tic-tacul vieții. Nu poți pur și simplu să te oprești din respirat sunete.

R.- Și vă puteți întreține din cântatul, în fanfară, la celălalt instrument? Chiar, care e, că nu ne-ați spus…?

T.- Nu vă spun. Habar nu am de ce, dar nu vă spun. Probabil pentru că e irelevant pentru zilele mele. E doar o slujbă. Fiecare notă înseamnă un bănuț de pâine. Nimic altceva. Două bucăți, două pâini. Trei bucăți, 3 pâini. Asta așa, ca să înțelegeți cât de prost e plătit…

R.- Știți cumva, câți trompetiști sunt în lume?

T.- Puțini, extrem de puțini. Nu e treaba mea să știu asta. Eu știu să suflu. Să se întrebe cititorul: oare câți trompetiști am întâlnit în viața mea? În categoria trompetiști intră și clovnii?

R.- Presupun că nu…

T.- Presupun că nu-s mai mulți trompetiști decât clovni și arlechini pe lume…

R.- Ce ideal aveți în viață?

T.- Ce ideal am eu sau cum mi s-a spus, încă de mic, că trebuie să arate idealul?

R.- Al D-vs.

T.- Nu am așa ceva. Am, în schimb și la fel de bună, varianta cealaltă. Vreau să fiu CINEVA.

R.- Ce, adică?

T.- Cine, adică?

R.- Da.

T.- Vreau să fiu primul om dintr-un număr mare de oameni. Vreau să am un salariu bun. Să mă duc la ski iarna, pe litoral vara, să fac puțină zarvă în trupul acestei lumi. Să pot exagera și face excese culinare. Să mă îndop, să beau, să fac amor pe bune. Nu am mai făcut amor de cca. un an. Înainte de asta, când am făcut, am plătit.

R.- De ce?

T.- Cu cine?

R.- Cu o femeie…

T.- Care?

R.- Păi una care vă place și vă place.

T.- Care-mi place?

R.- Păi D-vs știți!

T.- Păi, dacă știam, făceam!!

R.- E drept… A propos, în exprimarea D-vs se simte prezența cărții.

T.- Păi, probabil, pentru că, în lipsă de alte opțiuni, am citit. În copilărie, că așa era în comunism, pur și simplu nu aveai voie la mai nimic, citeam. Uneori, fie și la lumina unei vechi lămpi cu gaz, care miroasea ea însăși a întuneric. Era frig în casă, citeam cu picioarele pe aragaz, degetele erau înghețate. Nu aveam program la televizor și, dacă aveam program, îl aveam cca. 2 ore pe zi. Iar în cele două ore se difuzau lucruri despre dictator. Ce termen relativ, dictator… Citeam cărți tehnice, citeam povești, basme obscure și lipsite de umor, almanahuri umoristice și așteptam cu sufletul la gură revista lunară de cuvinte încrucișate. Parcă lunară era… Sau săptămânală…? Singura diferență dintre cărți era că aceeași carte, dacă o primeai le premiu, avea coperte lucioase. Primeam cărți când luam premiu, de la unchi, de la veri. Primeam cărți de peste tot. Fie că și cărțile erau mai mult cenzurate, ele funcționau parcă mai cu încăpățânare. Imaginați-vă, asta era comunismul, o imensă bibiotecă întunecată în care făceau instrucție cu noi, ne pregăteau pentru un război care nu venea niciodată. Un coșmar fără deznodământ. Soldatul universal citea pe furiș. Omul-nou-multilateral-dezvoltat se pregătea de lucruri mari din coji de pâine, un litru de ulei și o pungă de zahăr. Construia o catedrală a foametei de dimensiunea unei țări. Se pregătea să câștige lumea fără să știe o iotă despre ea. Cumva, cred că ar fi reușit, e un sens imbecil al reușitei ființei umane. Dar nici acum nu e mai bine, trăim aiurea.

Vreți să vă spun ceva? Nici măcar nu sunt trompetist. Doar că mi se pare fermecătot să fii trompetist. Nici măcar nu știu vreun lucru despre trompete. Dar cred că trompetist sau tapițer, sau strungar, sau orice altceva, e doar un alt nume mai puțin generic pentru anonim. Dacă vreți, sunt reporter. Sunt orice. Vocația mea e să fiu orice, numai să supraviețuiesc. Dacă e cazul, pot mima fie și un geniu. Pot mima dragoste, respect, pot construi, din coji de pâine, catedrale de vise, sorbind dintr-o fântână nesecată de iluzii în slujba nimănui.

Posted In:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s