Cartea care nu a fost scrisa niciodata

In podul din spatele casei, deasupra unei prispe racoroase, ascunsa soarelui de un zid de ulmi si duzi, am intrat o singura data intr-o jumatate de veac sau mai putin.Pana sa ma urc acolo, nu am stiut ca exista un al doilea pod, iar dupa, dupa ce am urcat, pare ca am uitat complet de ciudata intamplare a primei catarari.

Imi aduc aminte acum pentru prima oara, desi s-a petrecut in alta viata deja, ca am urcat acolo intr-o vara, cu inima cat un purice, dupa ce am pus piciorul pe clanta unei usi niciodata folosite, vopsita intr-un verde urat, scortos, si am apasat un cui indoit, incapatanat, de multe ori inainte ca usa de lemn rupt pe la colturi si murdar sa se deschida si sa imi puna in fata o bezna duhnind a ranced.

Am pasit inauntru cu greu, la vremea aceea, inca, intunericul era o sperietoare si mi-am pus inaintea feţei antebratul sa ma apere de lilieci sau alti monstri nestiuti. Nu aveam la indemana nicio sursa de lumina, soarele doar patrundea prin niste crapaturi cat varful de ac, prin mai multe locuri, ascutind intuitia mai degraba decat permitand vederea. Am stat asa o vreme, pana m-am obisnuit cu intunericul, incordat in toata fiinta ca si cum tocmai scoteam capul din transee sa imi pozitionez adversarii.

Am descoperit, intr-un colt, dupa indelungi cercetari, o patura intinsa, o perna si o geanta veche, trebuie sa fi fost veche, de piele, plina de carti. Pe patura, un tom fara coperte, deschis si intors cu fata in joc, asa cum l-am dibuit cu degetele. Am luat tomul si pe bajbaite l-am pus in geanta. Destul pentru o prima incercare, desi aveam sa hotarasc ca nu voi mai urca, am insfacat geanta si am luat-o indarat spre iesire cu tot corpul tremurandu-mi de emotie. Totul s-a petrecut rapid, ca si cum avusesem ca tinta precisa recuperarea acestor obiecte, un fapt bizar.

Am coborat si am inchis totul la loc asa cum fusese, in mare nevoie de soare si de lumina, si m-am retras secretos sub un corcodus printre crengile caruia picau razele calde ale soarelui, incarcat de fructe, rupandu-se sub greutate lor. M-am asezat si am rasfoit cartile, insa erau in germana, prea putin cunoscuta mie pe atunci. Am luat, in cele din urma, tomul si l-am deschis nemaisperand nimic, aventura mea fusese una oarecare, pare-se.  Paginile adevarate ale cartii fusesera scoase si in locul lor cineva pusese simple pagini de hartie pe care si-a scris propria poveste. Pe prima, in dansul unui scris labartat, probabil produs in intuneric!, am citit: Cum facui case noi din obiecte vechi.

Am citit cateva zile la acea capodopera, uimit de intorsaturile ei fantastice, olala, si am descoperit ca aceste randuri au fost scrise de un om inainte sa moara, aveau consistenta unei vieti scrise intr-o secunda, nefacand abstractie de nimic, neomitand nimic, tinandu-se cu dintii de lumina lumii, la perfectul simplu. Incheiera continea doar atat: Scrisei aceste lucuri intr-un moment de paralizie. Probabil o exagerare, un tertip literar care sa creeze impresia ca autorul, candva om, descoperise unul dintre marile secrete ale vietii. Am avut puternica senzatie ca nici nu disparuse dintre noi, ca se deghizase fie in mine, fie in porumbeii care ciuguleau batatura, fie in vita de vie, fie in liliacul scuturat.

Intre scriitor si mine s-a dezvelit o legatura absoluta, eram probabil primul om, desi nu om deocamdata, care-i citea randurile, care avea acces la moartea lui, chiar daca deja stiam de la Preda, parca, sau nu…, ca niciun om nu e martor cu adevarat la moartea altui om. Sau poate tocmai de aceea… Eram martor la moartea acestui domn misterios asa cum o traise si o simtise el, cititor al unui act indescriptibil, iar azi, dupa atatia ani,  ma sprijin, in amintirea mea, pe gandul ca marele lui pariu nu a fost situatia exceptionala in care si-a scris gandurile, ci eu am fost. De atunci, nu am incetat niciodata sa citesc, parca incercand sa ii regasesc stilul magic, incomparabil. Am plecat, in acea zi, intr-o explorare fara sfarsit, legandu-ma la marele sir de oameni care vor deschide carti pentru a gasi raspunsul, pentru a trai si a muri mai frumos.

Posted In:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s