Diferit

Scriu despre mine insumi ca si cum ar fi vorba despre un alt om. Sunt in cautarea obiectivismului absolut, va spun drept. Dar exista riscul de a uita de chiar eroul povestii mele, ca si cum as scrie un roman fara personaj principal. In plus, fara erou si celelalte personaje isi pierd forma, apoi fondul, apoi dispar in neant. Iar analiza ramane un soi de caricatura abstracta a unui om nehotarat. Nu contez cu adevarat pentru nimeni, asa cum eu insumi, plin de iubire si patimi, imi par, in fapt, un caracter diluat in nepasarea altora, prea egoisti si plini de ei insisi, pierduti in propria lor analiza. Un foc arzand degeaba la marginea unui oras grabit, o urbe epurata de sentimente si trairi, de capacitatea de a contempla si observa. Simt ca traiesc intr-o lume plina de entitati care nu au nicio treaba cu alta. Dar asta doar pentru ca noi insine nu avem treaba cu noi insine, o capodopera a incapacitatii constiintei de a jongla cu propriii vectori. Omenirea a uitat sa isi cultive propria imbratisare autentica, dar nu in sensul descoperirii sinelui prin nepractice introspectii si apoi eliberarea lor catre altul, ci acea chircire sufleteasca de marimea unei supravietuiri, in care stransul bustului altuia sa fie o splendida agatare de el, cu tot cu perspectiva propriei morti, o daruire completa a celui care nu are nimic de pierdut in dragostea sa. Imbratisarea sa fie un act final si permanent, sursa a creatiei si responsabilitatii fata de imensa truda dincolo de specie a umanitatii. Sunt plin de aceste demagogii sentimentale, daramat in mine insumi de propria limitare, prizonier al unei hoarde care s-a apucat sa isi praduie propria ratiune de a fi, propriu plan sacru.

Mi-a fost prescris un rictus. Traiesc acest rictus strain de propriul fond intim, un shoji desenat in inima.
Locuiesc alaturi de o fiinta albastra la piele, cu irisul galben, cu picioare foarte mici, infasurate in matase, tatuata pe tot corpul cu un albastru mai deschis putin decat culoarea propriei pieli. Vorbeste o limba pe care nu o cunosc, drept pentru care nu dialogam. Este o relatie neconventionala, in care facem, nu vorbim. Am crezut pentru o vreme ca am fost binecuvantat cu un extraterestu. Tatuajele de pe corp sunt efigii ale unor civilizatii stravechi. Inima nu si-o tine in corp, ci intr-un vas de lut pe care il asaza pe un raft de lemn ca intr-un jilt imparatesc. Mananca stand cu spatele la mancare si tine ochii inchisi cand priveste soarele. Danseaza adesea in maini sau exclusiv pe coate. Scoate limba precum o soparla si atinge cu ea toate obiectele de lemn. Nimic din ce face nu e normal. Nimic din ce fac nu ii e normal. Dar nu ne judecam.

Am scos-o la petrecerile oamenilor si serile dansante s-au oprit, toti ceilalti se uitau la ea muti,  pret de ceasuri. Purtam cu mine cel mai de pret obiect al muzeului uman: posibilitatea de a fi diferit.  Iar fiinta aceea erau umbrele care imi bat seara in geam, amintirile mele din alte vieti. Eclectice, haotice, fara indicii.

Posted In:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s