Moral

E o vocatie, sa stii. A fi parinte e o vocatie. Ma iubesc copiii, adultii mai putin. M-am intrebat de ce….

– De ce?

– Imi e usor sa ii iubesc fara nicio asteptare. Stiu, ca am fost si eu copil candva. Si suferinta mea a fost exclusiv provocata de nesabuita asteptare a adultilor, care niciodata nu erau suficient de ghidati de morala in acele asteptari. Puneau in carca noastra toate lucrurile de care nu fusesera capabili. Obsedati de propriii lor copilasi. Nu ii judec. Probabil ca si eu gresesc. Copilaria e insa in mintea mea o roza exceptionala, plina de roua in cumplitul desert, cel mai proaspat si curat lucru din univers. Ii iubesc cu toate corpurile celeste, dincolo de mine. Daca ii iubim, nu pot deveni bestii. Vor fi mereu manati de un discernamant ingemanat cu armonia. Vor fi mereu copii. Copii buni. Parinti buni mai apoi.

– Tu esti un parinte bun?

– Nu. Se pare ca nu imi iubesc propriul copil mai mult decat iubesc alti copii. Asta ma face rau?

– Nu. Dar trebuie sa avem grija de ai nostri. Asa e facuta imparteala.

– Eu nu vorbesc despre grija, ci despre Iubire.

– Poate. Dar poate ca esti superficial si nu iti poti concentra Iubirea in propriul tau sange. Exista doua variante: fie iubesti precum sfintii, fie esti incapabil de ea.

– As crede ca prima varianta. Apoi ma sperii si ma vad nevoit sa o accept pe a doua. Ca sa nu ma smintesc. Dar cred cumva ca ambele. O lasitate bipolara. Oscilez intre Olimp si Infern. Dar, iti spun, pe copii ii iubesc nesfarsit. Mi-as da viata pentru oricare dintre ei. Stiu ca viitorul lor e mai relevant decat agonia mea.

– Si mai stiu ca dragoste fara Principii nu se poate. Fara repere. Copiii tai sunt reperul tau. Sufletul ar pluti in haos, dezintegrat, fara repere. O minciuna haladuind printre ingeri. Nu cred ca poti iubi la fel pe toata lumea.

– Nu iubesc pe toata lumea, dispretuiesc oamenii. Sunt teribil in dispretul meu.

– Cine esti tu sa faci asta?!

– O intrebare de rahat. Am o mie de argumente. Iar argumentele mele dovedesc ca nu sunt un sfant, ci doar superficial, in acceptiunea ta. Desi dispretul e orice, numai superficialitate nu. Cum poti pretinde ca iubesti moral, daca nu esti capabil sa iti recunosti cu tarie patimile?

Posted In:

2 Comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s