Miscarea pleoapei

Deasupra unui garaj dintr-o curte a unei case dintr-un oras vechi, sub crengile bogate ale unui dud, dupa ce urci o scara de lemn patat de caderea micilor fructe, prin usa mica, vei descoperi o minuscula mansarda. Pe un pat pneumatic, umflat cu gura, in incapere triunghiulara, sta intins un barbat. Doarme.
A poposit aici acum doua zile, dupa un sir nesfarsit de aventuri obositoare. Are nevoie de sapte zile pentru a se reface. Ai zice, mai degraba, ca se afla in coma. Cateodata, aceasta nemiscare este intrerupta de batai mai dese ale pleoapelor. Adierea vantului mai scutura doua dude. Pasari mici zboara peste tot.

Nimeni nu stie inca, oare casa victoriana in spatele careia se afla mansarsda este in visul barbatului sau barbatul este in visul proprietarilor? Proprietarul este o femeie usor trecuta de treizeci de ani, cu forme rotunjite de doua nasteri. Doi copii, un baiat micut si o fata de vreo 10 ani, alearga intr-un “dining room” imens, in care se afla doar doua piese de mobilier, o masa de anticariat lunga, de zece persoane si o vitrina din lemn vechi, plina cu pahare de cristal. Femeia merge in camera lui de doua ori pe zi, sa verifice daca mai respira. Ii duce mancare, dar trebuie sa o ia inapoi cu ea in casa, el inca nu s-a trezit. E tanar si frumos, il atinge cu palma pe frunte, isi doreste ceva inca nedescoperit. E un gest instinctual, neincadrat, inca, de explicatia lui rationala. Nici macar nu stie daca numele pe care ea il stie este numele lui adevarat, gazduieste un strain, chiar daca sfaturile zilelor acelea este sa te feresti de acesti straini, mai ales daca ai copii prin preajma.

Dupa sapte zile, intr-o dupa amiaza, cand i-a dus mancare, el deschisese ochii si se uita printre crengile pomului la cerul innorat. Cu ochii deschisi, parea si mai strain. Il stia dormind. S-a asezat pe patul aproape ramas fara aer sub greutatea somnului si l-a intrebat cum se simte. El i-a raspuns ca se simte foarte bine, odihnit. Irisii ii erau plini de ploaie si vanturi, si dude, iti dadeau impresia ca sunt o oglinda care, daca scoti natura inconjuratoare, ramane goala in absolutul ei. Parul ii crescuse de zece centimetri in cele sapte zile, chipul isi schimbase forma, culoarea, expresia. Ca si cum acea indelunga adormire fusese un pasaj de evadare din labirintul propriilor temeri.

Fara vreo alta introducere, L., el, rosti incet, rar: as vrea sa nu vorbim niciodata despre trecut. Totul sa inceapa aici. Ca doua monumente lipsite de memorie si simturi trecute, aduse la viata de magic, de o adiere unica a vantului, care si-a incalcat rostul o singura data in intreaga lui existenta, CHIAR ACUM. Ne-am nascut acum.

Desi abia rostit printre buze, ei vocea lui ii paru un tunet. Baietelul femeii, poate de trei ani pe lume, urca poticnit, razand, si se arunca peste el. Disparu in trupul barbatului, iar barbatul disparu cu rucsacul in spate pe treptele de lemn care devenisera trepte de jad, sub dudul care devenise arbore de ciocolata, printre ziduri de caramida care devenisera ziduri de iedera, spre alte colturi ale lumii in care baieteii , odata parasind uterul, devin barbati in aproape o singura miscare a pleoapei.

Posted In:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s