Copilul de la balcon

Un paianjen isi scrie haikul (pe care il incepe inca de cand se vede pentru prima oara in oglinda existentei) in fire fara inceput si fara  sfarsit. Ecoul lucrului sau a fost ingropat. Fire legand intre ele anotimpuri si motive florale egale cu ghilotina intr-un turnir blestemat si superb. Paianjenul suspina si copacii scartaie. O pupaza s-ar arunca in hamac. Mai bine o arahnida atat de mica decat insuportabila singuratate. Macar ea stie secrete pe care nu le spune niciodata, misterioasa biata legatoare de fire subtiri, si pare mai puternica decat o haita de lupi pe care, daca ar vrea, i-ar prinde si i-ar devora incet, o muscatura mica pe zi din trupul mare. Dar fie nu vrea, fie nu stie ca exista lupi, ci doar niste patrupede mici care se uita in sus de la 100 de etaje mai jos. Orice e jos se afla deja in mormant, analizeaza, de la inaltimea zborului lui legat de aer cu sfori, paianjenul.

Numele lui este Lamias si priveste din balcon, un baietel de cativa anisori care empatizeaza cu imposibilul frumos al smintelilor naturii. Mai precoce si decat vietatile care afla totul repede si si mai rapid imbatranesc, cunoasterea fiind o agonie, deja analizeaza, uneori, traseul vietii printre rigidele-i repere. Cu microscopica vedere a copilului uimit de minunatia lumii adultilor, dar cu intelegerea celui mai intelept om care a stat vreodata la un balcon, sade asa cu o figura satisfacuta, nedetinand inca notiunea agoniei, mandru de darurile sale.

Pamantul isi face revolutiile si rotirile umblandu-si trotineta prin Cosmos, impingand cu piciorul lui schiop catre Nimicul efervescent. Baietelul il infrunta privindu-l direct in iris, atingandu-l aproape, o proximitate inexplicabila. Ochii lui de forma si culoarea castanelor pe caldaram par sa cuprinda ceea ce nimeni nu a mai reusit niciodata. Cum Universul nu poseda cuvinte, e imposibil de rostit ce se petrece intre ei.

 

 

Posted In:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s