Am gasit cateva notite intr-un caiet ars de ani:

 

Acum 8 ani, in apropierea unei plaje magnifice, am cunoscut o fata. Mai tanara decat mine cu 15 ani. Cand am plecat, pentru ca stia ca beau scotch, cu valiza gata sa fie tarata pe coclauri necunoscuti, mi-a adus o sticluta maro (mai mica si decat o sticluta- simbolizand putinul ei pretios) cu bautura mea preferata si o cutie de Coca-Cola. Indoita cu lacrimile din ochii ei, a fost cea mai gustoasa bautura din lume. (more…)

La inceput, acum 1000 de ani, mi-ar fi placut ca atunci cand voi fi mare sa imi traiesc viata prin scris, crezand cu tarie ca, daca speri si trudesti intru indeplinirea visului tau, vei sta la masa cu zeii. (more…)

 
cateva mii de oameni isi fluturau batistutele in fata bibliotecii centrale, incercand sa isi arate dezaprobarea in mod civilizat, cerand demisia directorului. directorul, orb ca orice borges, auzea (simt ascutit al orbilor) mai bine decat oricine fluturatul batistutelor, fasneti fluturi ai debarcarilor cuminti.
 
nu isi dorise nimic altceva in cei 80 de ani de viata decat sa fie ce era. insa cititorii devenisera nemultumiti, socotisera ca sa imprumuti 3 carti pentru doar o saptamana e insuficient, avand nevoie de macar o luna pentru a intelege cum trebuie ceea ce citesc.
 
in fata unei asemenea nevoi sociale, se gandea cu amaraciune, nu avea decat sa renunte la postul pe care il iubea cu toata fiinta si trecutul sau, fiind de neconceput sa rupa traditia si sa faca aceasta concesie unor neaveniti incapabili sa citeasca mai repede. dar, credea cu tarie, era nevoie sa reziste o vreme, ca sa nu aiba nimeni din spatiul public impresia ca el ar fi un las gata sa se lase doborat de niste amarate de carpulite fluturate cu maini moi in fata ferestrei acestui stravechi si trainic monument de cultura, biblioteca centrala.
 
inainte sa renunte, a cerut, in semn de recunostinta fata de glorioasa lui cariera in slujba spiritului, sa ii fie acordata sansa de a ii face pe protestatari sa inteleaga ca exista SI un alt punct de vedere. a iesit, dupa cateva ore in care tremurase in fata amenintarii acestui turnir pasnic, cu sulite de lemn moale, rugandu-i ca ei insisi sa aleaga pe cineva care sa ii reprezinte, cineva in care au o incredere de nestramutat, in perspectiva unui soi de negociere. nemultumitii au dezbatut pentru cateva minute si, fara sa mai stea pe ganduri, au trimis sus o fata inalta de 190 cm. si de o frumusete inmarmuritoare. nu ca pentru domnul bibliotecar ar fi contat, orb fiind…
 
au urcat impreuna scarile, ea ajutandu-l, din politete. au patruns in micul lui birou, iar el a rugat-o sa ia loc in scaunul din fata acelui patruped de lemn. dansul a sezut pe o canapea… a mai rugat-o, mai apoi, sa apuce o carte de 1500 de pagini si sa ii citeasca, daca doreste, de la cap la coada, incet, asa cum o simte ea. numai ca nu i-a spus ca paginile se dubleaza ca numar in fata odata ce treci de cele citite. dupa numai doua ore de lectura, tomul sporise si acum avea 10 000 de file, iar, pe seara, deja, imposibil de numarat, prea multe, devenind si mai multe pana sa le numeri… cum fata isi luase angajamentul sa ii citeasca tot, intre timp domnul a decedat in canapea, iar ea continua si azi sa citeasca din scaunul lui, orbita de litere, trebuind, de acum, sa inventeze capitole, fiindca pagini mai erau. El era Judson, Librarul originar.

In completarea negrului si suprafetei de lemn lacuite a biroului, intre pixuri aproape consumate, fiindca niciodata nu il apuc pe acelasi si s-au consumat toate in mod egal, circa 30, langa scanner, o portocala perfecta se odihneste cuminte si fara vise. As vrea sa mi-o fac iubita, imi provoaca un zambet cerneala ei contrastanta, zborul unei libelule printre broaste hraparete, sarind sa o insface. Imi aduce aminte de musetelul copilariei, o marunta picatura de soare printre pamanturi intunecate si fertile, bozii, pui de gaina murdariti pe la marginea garlei, in cautare de ganganii de ciugulit.  (more…)

In vagauna unei plaje ouate pentru cateva ore de reflux, doi amorezi se lupta razand pentru o minge rosie, ovala ca amorul dintre doi. Nu e nimeni in jur, cel mai apropiat asezamant omenesc e dincolo de orizont. Vin din oras pentru un sfarsit de saptamana izolat, departe de grohaiala urbei. In pat nu mai fac dragoste, e prea consumat.  (more…)

Un paianjen isi scrie haikul (pe care il incepe inca de cand se vede pentru prima oara in oglinda existentei) in fire fara inceput si fara  sfarsit. Ecoul lucrului sau a fost ingropat. Fire legand intre ele anotimpuri si motive florale egale cu ghilotina intr-un turnir blestemat si superb. Paianjenul suspina si copacii scartaie. O pupaza s-ar arunca in hamac. Mai bine o arahnida atat de mica decat insuportabila singuratate. Macar ea stie secrete pe care nu le spune niciodata, misterioasa biata legatoare de fire subtiri, si pare mai puternica decat o haita de lupi pe care, daca ar vrea, i-ar prinde si i-ar devora incet, o muscatura mica pe zi din trupul mare. Dar fie nu vrea, fie nu stie ca exista lupi, ci doar niste patrupede mici care se uita in sus de la 100 de etaje mai jos. Orice e jos se afla deja in mormant, analizeaza, de la inaltimea zborului lui legat de aer cu sfori, paianjenul.

Numele lui este Lamias si priveste din balcon, un baietel de cativa anisori care empatizeaza cu imposibilul frumos al smintelilor naturii. Mai precoce si decat vietatile care afla totul repede si si mai rapid imbatranesc, cunoasterea fiind o agonie, deja analizeaza, uneori, traseul vietii printre rigidele-i repere. Cu microscopica vedere a copilului uimit de minunatia lumii adultilor, dar cu intelegerea celui mai intelept om care a stat vreodata la un balcon, sade asa cu o figura satisfacuta, nedetinand inca notiunea agoniei, mandru de darurile sale.

Pamantul isi face revolutiile si rotirile umblandu-si trotineta prin Cosmos, impingand cu piciorul lui schiop catre Nimicul efervescent. Baietelul il infrunta privindu-l direct in iris, atingandu-l aproape, o proximitate inexplicabila. Ochii lui de forma si culoarea castanelor pe caldaram par sa cuprinda ceea ce nimeni nu a mai reusit niciodata. Cum Universul nu poseda cuvinte, e imposibil de rostit ce se petrece intre ei.

 

 

Through all the fading memories

and all dissolving acts of love

You pickpocketed God at the marketplace

Smuggling Tragedy

And this is the play worth read out loud

Supple, eyes green, fingers long

I remember you could even surreptitiously move

a stone heart from its chest

and trade it for a cabbage or a frog

to amuse you sometimes

No pimp could ever enslave you

The orphanage mothered you like Michelangelo shaped rock

A great being spreading jasmine substance

A great being laughing a thousand violins

A great being that will never love anyone

For love eroded greatness of Time.

In cautarea unor elegante impresii despre o lume colturoasa, uiti. Aceste elegante nu schimba lumea, ci doar o asaza trecator intre ramele propriei tale intelegeri. Lumea nici nu trebuie schimbata. Adevarul nu trebuie cautat. Filosofezi, intins pe iarba care trosneste imperceptibil, in cresterea ei, despre traiectoria prin univers a unui sarpe care nu se termina niciodata.  (more…)

 

 

  • Te iau de nevasta doar daca nu ne casatorim niciodata. Ne potrivim.

 

  • Stiu, nici eu nu pot suferi dragostea. E de cacat. Atunci e cand oamenii devin prosti.

 

  • Vorbesti interesant pentru o domnisoara.

 

  • Si mai e ceva: vreau sa fiu singura, dar si sa am un partener.

(more…)

Amuzant. Zarva cat cuprinde. Nici nu mai stii ce conteaza. Conteaza totul pe cat conteaza nimic. Prins in avalansa semnificatiilor adunate intr-un mare ghem, ghem care se indeparteaza de tine cu fiecare metru parcurs inspre vale, stau si ma minunez de faptul ca cel mai relevant lucru nowadays este opozabilul mainii mele drepte taiat intr-un cutit ascutit hilar pe ambele muchii, de un nestiutor, treaba care imi ingreuneaza existenta, fiindca nu pot tine pixul in mana, nu pot aprinde bricheta ca sa fumez si multe altele asemanatoare. O mica durere care imi schimba dispozitia si ma afecteaza, putin cate putin, psihic… in derularea zilelor. (more…)

 

Am intalnit, intr-o maghernita, o familie saraca. Nimic neobisnuit. Doar ca, aveam sa aflu mai tarziu, aceasta familie isi obisnuia fiul sa memoreze tot, ca sa nu uite nimic dupa ce va muri si se va reincarna, astfel incat, in urmatoarea viata, sa aiba spiritul a doua vieti si deja o memorie care va fi obisnuita sa memoreze totul din toate vietile prin care va trece. (more…)

Deasupra unui garaj dintr-o curte a unei case dintr-un oras vechi, sub crengile bogate ale unui dud, dupa ce urci o scara de lemn patat de caderea micilor fructe, prin usa mica, vei descoperi o minuscula mansarda. Pe un pat pneumatic, umflat cu gura, in incapere triunghiulara, sta intins un barbat. Doarme. (more…)

Numai omul putea transforma Zborul in ceva urat. Un aparat (de zbor) care sa arunce bombe din ultrasupervijelioasa lui deplasare cu Mach 20, adica de 20 de ori viteza sunetului (1 Mach = 340m/s). Te intrebi, tu, persoana rationala: despre ce este vorba in acest joc al inarmarii si genocidului, cum au ajuns acesti copii sa ne guverneze din turnul inaltei lor lipse de constiinta si intelect? (more…)

Printre crengile castanului se strecoara superba prezenta a unui impersonal soare. Te adoarme incet, pilula de aur dizolvata in clorofila… punand la somn angoasele. O bautura din afine iti umple gura cu amintiri impacate cu ele insele, in sotronul lor sentimental. Arunci un ciob colorat si incepi sa topai pe un picior. Si adormi.

Visezi ceva fara noima, adunandu-se usor-usor in sens. Mirosul azaleelor inunda fiinta. Un copac cu frunze dese precum solzii pestilor s-a imprastiat peste tot, ascunzand ochilor o magazie. Te afli intr-o gradina secreta, care s-a ascuns de tine doar ca, odata descoperita, sa mire si bucure mai tare Irisul. Florile sunt facute cerc in jurul locului misterios, dosit si mai bine dupa caramizile tulpinilor si petalelor lor mari, ca o hora facuta in jurul unei inimi care s-a inventat pe sine.

In magazia cu lemnul imbatranit de timp si umezeala, pe un raft, un zmeu in forma de fluture isi misca incet colturile la auzul ciripitului unor pasari mici. Isi doreste sa fie pasare… Barbatul adormit l-a fabricat in vis, pagina purtand aura onirica a existentei. “Only if you looved meee…” se aude in departare…

Un baietel blond, cu parul foarte lung, isi plimba trupul subtire printre crengi. Fat-Frumos cand era mic. Si-a pus o Torah sub picioare, ca sa ajunga pe raftul de sus, unde sta asezat un volum de versuri scris cu lacrimi de iubire de Ei insisi Arhanghelii.

Fara legatura cu realitatea.

 

– Figura ta e prea frumoasa ca sa o ascunzi. Iti sta mai bine asa, Baz. Esti o femeie plina de farmec. Ai varsta potrivita, esti vesela, sexy si ai un nume deosebit. Nu m-am putut abtine, trebuia sa te invit. Sunt un barbat caruia ii plac femeile frumoase. Esti profilul perfect. (more…)

Am o mare intre coaste, acel somn liric in care umblam, fiecare in felul lui, ca o salvare printre pietrele cotidiene.

In nisip s-a imprastiat polen, ca si cum cineva, aseara, a macinat flori. Miroase a cea mai Mare iubire pe care ai simtit-o vreodata, ca o patima linistita intre coapsele unei mulatre a carei singura menire e deznodarea bolilor de inima. Stai lungit langa ea pe caldaramul vietii tale si taci fericit. (more…)